Un bărbat a reușit performanța de a obține cel mai mare premiu pus în joc în acest an de Loteria Română. După 30 de ani în care a jucat constant și a câștigat numai sume mici, acum a venit momentul să se bucure de o sumă substanțială.
De departe cele mai așteptate momente de către români sunt tragerile la Loto din fiecare săptămână. A devenit un obicei în toată regula pentru mulți să achiziționeze câte un bilet în speranța că vor reuși să obțină premiul cel mare. Iată, însă, cine este cel care a uimit toată România pe data de 26 februarie 2023.
În urmă cu puțin timp, reprezentanții Loteriei Române au anunțat că cel care a câștigat marele premiu în valoare de 19.646.531,20 lei (aproximativ 4 milioane de euro) s-a prezentat pentru a ridica banii. Deși a dorit ca identitatea sa să rămână secretă, bărbatul de 50 de ani a împărtășit cu angajații câteva mici detalii despre el.
„În cursul zilei de astăzi, 2 martie, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I în valoare de 19.646.531,20 lei (aproximativ 4 milioane de euro), obținut la tragerea Joker din dată de 26 februarie”, a transmis Loteria Română.
Se pare că bărbatul este din Galați și joacă în fiecare săptămână la Loto de când avea numai 20 de ani. Secretul a stat întotdeauna în alegerea acelorași numere de fiecare dată, unele dintre ele având chiar și o semnificație aparte. Jocurile preferate ale bărbatului sunt Loto 6/49 și Joker, cel din urmă făcându-l mai bogat cu 4 milioane de lei.
„Jucătorul a aflat că este marele câștigător chiar în seară zilei de 26 februarie când a urmărit, în direct, tragerile loto. Chiar dacă până acum a câștigat numai premii mici, atât la Loto 6/49, cât și la Joker, ne-a mărturisit că simțea că va câștigă un premiu mare”, au mai precizat reprezentanții Loteriei Române.